Satul Gâlgau este atestat documentar din anul 1405 cu numele de Galgo, într-un document care menționează trecerea satului din proprietatea Cetății Ciceului în proprietatea lui Banffy de Losoncz. În acest document se menționează că satul este unul românesc. Numele satului este de origine slavă, având ca bază cuvântul "glog", care înseamnă loc cu spini, mărăciniș, tufe.

Învățământul în localitatea Gâlgău s-a dezvoltat în contextul dezvoltării generale a școlii românești din Ardeal, ridicarea culturală a românilor de pe aceste meleaguri identificându-se cu școala și biserica.

Pentru pregătirea tinerilor dornici să ajungă învățători ,se înfințează în Sibiu în anul 1786 o școală normală. În această perioadă își are începutul și învățământul din localitatea noastră, printr-o “circulară a lui Bob” din 1815 adresată tuturor protopopilor din arhidieceză. Se prevede ca “părinții să plătească diecilor pentru a învăța pruncii într-o iarna: un florin sau un stânjen de lemne, una ferdelă de bucate și un font de slănină sau de brânză”. Cu această plată au fost așezați dascăli dieci în mai multe localități, iar în Gâlgău deacul Simion.

Perioada 1811-1840 este lapidară în date referitoare la învățământul de pe teritoriul comunei. Începând cu anul școlar 1841-1842; apoi 1849-1850 apare în documente , ca dascăl , diacul Todericiu din localitate. Primul învățător al școlii din Gâlgău a fost Andrei Ciubăncan , din localitate, în perioada 1850-1850/1857-185. I-au urmat: Teodor Viman, Atanasie Câmpan, Ioan Goron, Gavril Goron . Vasile Goron , parohul satului, clădește cu ajutorul sătenilor o școala din lemn.

Începând cu anul 1925-1926 arhiva posedă un catalog al învățământului primar ,curs de adulți, în care figurează un numar de 49 persoane. În anul școlar 1928-1929 termină a doua promoție de absolvenți a 7 clase, în număr de 17 elevi.